Municipalitatea a acordat diplome de gratitudine medicilor români, care au activat la spitalul „Sfântul Arhanghel Mihail”

Social

Primarul general, Ion Ceban, a oferit astăzi diplome de gratitudine din partea municipalității, cadrelor medicale din România, care au activat timp de 2 săptămâni, alături de specialiștii noștri, în cadrul IMSP SCM „Sfântul Arhanghel Mihail”, la tratarea pacienților cu COVID-19.

Edilul capitalei a mulțumit echipei din România, care reprezintă Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, pentru efortul depus în tratarea bolnavilor cu coronavirus.  Ion Ceban a ținut să remarce că în situația curentă, marcată de pandemie, când doctorii luptă cu o maladie, practic necunoscută, ajutorul venit din afară înseamnă noi experiențe pentru doctorii din Chișinău sau confirmarea faptului că personalul medical face totul ce îi stă în puteri, pentru ca bolnavii să-și revină și să se întoarcă în familie, dar și în societate.

Totodată, primarul și-a exprimat recunoștința pentru suportul și asistența acordată municipiului Chișinău de România, în perioada pandemiei cu COVID.

La rândul, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din Romania, au înmânat primarului general al capitalei și directorului spitalului municipal, placheta de medalie, în semn de bună colaborare.

Cei 4 specialiști de peste Prut, care au activat în cadrul IMSP SCM „Sfântul Arhanghel Mihail”: Ionuț Vultur Dacian, Attila Detari, Rodica Băginean și Olga Mitreanu, fac parte din echipa de 42 de doctori și lucrători medicali, cu specializări în anestezie, terapie intensivă, pneumologie și medicină de urgență, care au sosit în Republica Moldova, la sfârșitul lunii aprilie, a.c.

Grație experienței de activitate cu cei 4 medici români, Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” intenționează să stabilească relații de colaborare cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.