Primarul general, Ion Ceban, solicită autosesizarea instituțiilor de stat responsabile în cazul reaparației mirosului în capitală

Social

Grupul de lucru creat în vederea elucidării circumstanțelor apariției mirosului în municipiul Chișinău, cauzele, sursa mirosului, precum și identificarea persoanelor responsabile, are la dispoziție trei zile pentru a prezenta un raport în acest sens, dar și propuneri privind soluționarea problemei.

Astfel, grupul de lucru creat prin dispoziția primarului general, Ion Ceban, a inițiat o anchetă internă. Totodată, Primăria municipiului Chișinău, a transmis mai multe demersuri cărte Ministerul Agriculturii, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Centrul Municipal de Medicină Preventivă, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, pentru a se autosesiza în acest caz. 

Amintim că potrivit reprezentaților Stației de epurare a apelor uzate, în ultima perioadă de timp, a crescut concentrația deversărilor provenite de la agenții economici care nu dispun de stații de preepurare. Astfel, apele utilizate în procesul tehnologic care depășesc limitele admisibile de poluanți, sunt revărsate în sistemul public de canalizare.

Termenii de finalizarea a lucrărilor la Staţia de epurare a apelor uzate, este anul 2021. Primarul general, Ion Ceban, a menționat anterior că problema este complexă și ar necesita timp și resurse financiare pentru a fi rezolvată în totalitate, iar o soluție ar fi construcția unei stații de tip închis.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.