Primăria municipiului Chișinău informează că biblioteca online a platformei de învățare „educatieonline.md”, a fost suplinită cu noi lecții video și resurse educaționale deschise. Astfel, joi, pe site au fost plasate 600 de resurse educaționale deschise: manuale, prezentări, link-uri spre materiale suplimentare (exerciții și secvențe video). Alte 80 de suporturi video de curs vor fi încărcate pe platformă până la sfârșitul zilei.
În scopul asigurării procesului de învățare la distanță pentru elevii și cadrele didactice din municipiul Chișinău, din data de 22 aprilie, a.c., lecțiile video sunt difuzate prin intermediul a 24 de canale TV din grila IPTV ale operatorului național de telefonie fixă. Totodată, alți 13 radiodifuzori cu acoperire națională, sunt în proces de elaborare a grilelor de emisie pentru resursele educaționale în format video.
Cursurile la disciplinele școlare, pentru elevii claselor: I – XII, profil real și umanist, sunt difuzate la posturile TV, în limbile română și rusă. Durata unei lecții este de 15 minute. Lecțiile reprezintă materia de studiu ce urmează să fie predată până la sfârșitul anului de învățământ 2019-2020, conform curriculumului național.
Administrația Publică Locală Chișinău contribuie zilnic la îmbunătățirea platformei „educatieonline.md”. În prezent, municipalitatea poartă negocieri în scopul difuzării cursurilor și cu alți operatori IPTV din republică.
Primarul general, Ion Ceban, a menționat că acum, pentru autoritățile locale este o prioritate de a oferi, elevilor, profesorilor și părinților, un proces educațional accesibil și de calitate la distanță. Edilul a ținut să mulțumească tuturor celor implicați în elaborarea și completarea platformei de învățare online, pentru înțelegerea, răbdarea și solidarizarea de care au dat dovadă. „Noi suntem recunoscători și acceptăm orice sesizare care vine să îmbunătățească platforma „educatieonline.md”. Împreună vom reuși să Învățăm de Acasă!”, a mai spus edilul capitalei.
Platforma „educatieonline.md” va fi completată până la 4500 de lecții video, pentru elevii claselor I-XII, la 15 discipline școlare, profil real și umanist.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.