Colectarea centralizată a brazilor utilizaţi în perioada sărbătorilor de iarnă

Social

Primăria municipiului Chişinău informează locuitorii capitalei că brazii care au fost utilizați în perioada sărbătorilor de iarnă sunt colectați centralizat pentru a fi reciclați.

Astfel, molizii uscați pot fi depozitați în preajma platformelor pentru colectarea deșeurilor menajere din oraș, iar serviciile municipale de profil îi vor transporta pentru reciclare pe adresa: str. Ghidighici, 3.

Totodată, agenții economici, organizațiile și instituțiile din Chișinău sunt chemate să transporte în mod separat brazii utilizați pe adresa menționată.

Deșeurile vegetale urmează a fi tocate și utilizate de către Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, în calitate de mulci pentru plantațiile de trandafiri (pentru a împiedica creșterea buruienilor), dar și ca îngrășământ organic pentru plante.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.