Primarul general, Ion Ceban, l-a primit astăzi în vizită la Primărie pe Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Discuția celor doi oficiali s-a axat pe mai multe subiecte de actualitate pentru oraș, și anume: proiectele municipale aflate în desfășurare, obiectivele stabilite de actuala administrație a capitalei, pentru dezvoltarea municipiului Chișinău.
Edilul capitalei a ținut să menționeze că pentru buna funcționare a municipalității este binevenit orice schimb de opinii și experiență, iar colaborarea care există în prezent între instituțiile centrale ale statului și administrația publică locală, pot impulsiona procesele pentru îmbunătățirea calității vieții chișinăuienilor.
În context, Ion Ceban a informat despre agenda de lucru a municipalității pentru perioada imediat următoare, referindu-se totodată și la probleme cu care se confruntă acum orașul și care necesită soluționare urgentă. „Avem angajamente clare în fața cetățenilor, astfel că trebuie să realizăm toate obiectivele propuse”, a menționat primarul general.
La întrevedere au participat și reprezentanții fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul municipal Chișinău.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.