Site icon laChisinau.ro

Universitatea Tehnică din Moldova a donat 150 mii lei pentru lupta cu COVID-19

Primăria municipiului Chișinău apreciază gestul Universităţii Tehnice din Moldova, administrația și corpului profesoral, care au colectat suma de 150 mii lei, pentru lupta cu COVID-19 în instituţiile medicale din capitală.

Banii colectați de colectivul de la UTM, vor fi direcționați către Centrul COVID-19 Chișinău, de la CIE ,,Moldexpo”, fiind prevăzuți pentru achiziționarea de echipamente medicale şi consumabile necesare pentru investigarea persoanelor suspecte la coronavirus.

Menţionăm că începând de astăzi, Centrul COVID-19 Chişinău, va primi pacienţi cu suspecţii la infecția virală de tip nou.

În spitalul improvizat, cu o capacitate de circa 400 de locuri, pacienții vor fi testați, iar cei cu rezultat pozitiv la COVID-19, vor fi transferaţi în instituţiile medicale strategice din capitală.

Primarul general, Ion Ceban, a ținut să mulțumească oamenilor care au reacţionat la apelul de solidarizare lansat de autoritățile publice locale, pentru a susține spitalele în lupta cu COVID-19, menţionând că în această situaţie dificilă, cadrele medicale au mare nevoie de siguranţă şi grijă.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version